vineri, 2 aprilie 2010

Atribuirea în proprietate a terenurilor din intravilan

Secţia civilă a Curţii de apel Constanta
Decizie nr. 1578 din 04/12/2000

Legea nr. 18/1991 - modificată. Atribuirea în proprietate a terenurilor din intravilan, potrivit art. 36 din Legea 18/1991 modificată, se face prin decizia prefectului la propunerea primăriilor.

Obiectul acţiunii - constatarea nulităţii titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, modificată, terenurile cu construcţii neafectate de detalii de sistematizare din intravilanul localităţilor aflate în administrarea primarilor considerate proprietate de stat, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.

În speţă, titlul de proprietate nr. 4831 din 15.11.1994, este nelegal deoarece fiind vorba de teren intravilan, atribuirea în proprietate a terenului, potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, se face prin ordin al prefectului şi nu de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Normele de procedura, prevăzute de art. 36 din Legea nr. 18/1991, sunt imperative, încălcarea lor atrăgând nulitatea absolută a titlului de proprietate. Pe de altă parte, din actul de vânzare-cumpărare al pârâtului nr. 703/12.03.1986, rezultă că pârâtul a cumpărat numai construcţia, nu şi terenul şi din contract nu rezultă că i s-a atribuit în folosinţă vreo suprafaţă de teren, împrejurare ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi din care rezultă că terenul în litigiu a fost al autorilor părţilor până la data decesului, aşa încât nici pe fond pârâtul nu îndeplinea condiţiile prev. de art. 35 din Legea nr. 18/1991 (în vigoare la data emiterii titlului) de a avea în folosinţă terenul şi, pe cale de consecinţă, să-i fie atribuită proprietatea acestuia.

Asistenţă juridică obligatorie

Secţia penală a Curţii de apel Timisoara
Decizie nr. 73 din 06/02/2003

Neasigurarea asistenţei juridice din oficiu, atunci când este obligatorie, atrage nulitatea absolută a hotărârii.

Curtea de Apel Timişoara a casat decizia Tribunalului Timiş nr. 671 din 13 decembrie 2002 şi sentinţa Judecătoriei Sînnicolau-Mare nr. 303 din 9 octombrie 2002.

Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat în baza art. 108 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 fără a asigura numirea unui apărător din oficiu, deşi limita maximului special depăşeste 5 ani, caz în care asistenţa juridică este obligatorie.

În absenţa unui apărător, ales sau numit din oficiu, sentinţa este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. 2 C. pr. pen.

Articolul 35 din Legea nr. 18/1991

Secţia comercială a Curţii de apel Bacau
Decizie nr. 38 din 25/03/1997

Reclamanţii BV şi BC au chemat în judecată pe pârâţii Prefectul judeţului Bacău şi GM pentru anularea Ordinului nr. 9 din 10.01.1996 prin care li s-a acordat suprafaţa de 250 mp teren.

În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că suprafaţa acordată este mult prea mică în raport de suprafaţa pe care sunt situate construcţiile şi de suprafaţa pe care au cumpărat-o odată cu casa.

Din actele dosarului instanţa a reţinut că iniţial reclamaţiilor li s-a acordat 1.000 mp prin sentinţa civilă nr. 79 din 21.09.1994 a Curţii de Apel Bacău. Această sentinţă a fost casată de Curtea Supremă de Justiţie prin decizia civilă nr. 486 din 8 mai 1995 dispunându-se în mod irevocabil ca suprafaţa care li se atribuie reclamanţilor să fie de 250 mp teren.

În temeiul deciziei nr. 486 din 8 mai 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, Prefectul judeţului Bacău, prin Ordinul nr. 9 din 10 ianuarie 1996 a modificat Ordinul nr. 65 din 18 mai 1993, în sensul diminuării suprafeţei de teren atribuită reclamanţilor potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991, de le 1.000 mp teren la 250 mp teren.

Instanţa a respins acţiunea formulată împotriva ordinului 9/1996, reţinând că acest ordin a fost emis în urma parcurgerii unui proces de judecată, astfel încât nu se mai poate relua examinarea aceleeaşi situaţii de fapt, în cauză operând autoritatea de lucru judecat cu privire la suprafaţa de teren care a fost atribuită în proprietate reclamanţilor.

Art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991

Secţia civilă a Curţii de apel Brasov
Decizie nr. 1001/R din 29/06/2001

În fapt, prin Ordinul Prefectului nr. 99/2000 anexa 1 poziţiile 4 şi 5 s-a atribuit în proprietate, proprietarilor construcţiilor cu altă destinaţie (garaje) dobândite în condiţiile art. 4 din Legea 85/1992 modificată, terenul aferent determinat prin autorizaţie de construcţie.

Reclamantul Primarul Municipiului Sf. Gheorghe a solicitat anularea poziţiilor 4 şi 5 din anexa 1 la Ordinul nr. 99/2000, acţiunea fiind respinsă de Judecătoria Sf. Gheorghe.

Apelul formulat de Primarul Municipiului Sf. Gheorghe a fost respins de Tribunal care a reţinut în considerente că vânzarea celor două garaje construite pe terenul statului s-a făcut în baza dispoziţiilor art. 4 şi 10 din Legea nr. 85/1992 şi a art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Împotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe susţinând inaplicabilitatea art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 36 al. 2 din Legea nr. 18/1991 terenurile proprietate de stat situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legi, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor în proprietatea acestora.

În contractele de vânzare-cumpărare nr. 17/1996 şi 56/2000 prin care s-au vândut garajele în discuţie se prevede expres că pentru folosirea terenului aferent garajelor se vor încheia separat contracte de închiriere cu Consiliul Local deci terenurile în litigiu nu au fost atribuite în folosinţă veşnică sau pe durata existenţei construcţiei, ci vor face obiectul unor contracte de închiriere pe durată determinată, nefiind incidente dispoziţiile art. 36 al. 2 din Legea 18/1991.

În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 al. 3 din Legea nr. 85/1992 care prevăd dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent clădirii întrucât terenurile în litigiu nu sunt terenuri aferente construcţiei nefiind astfel determinate în autorizaţia de construire sau în fişa tehnică de măsurători a terenului aferent clădirii.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul şi a modificat decizia Tribunalului în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamant.

Art. 28 alin. 8 Legea nr. 18/1991

Secţia civilă a Curţii de apel Tg Mures
Decizie nr. 2/RA din 31/12/1999

În speţă, pe intravilanul din litigiu societatea pârâtă a amenajat un "şantier" pentru construcţia unor case de agrement, din material lemnos, desfăşurând şi activităţi de export, iar prin cererea introductivă în instanţă, reclamanta solicită ca societatea pârâtă să demoleze gaterul existent pe intravilan şi să înceteze întreaga activitate desfăşurată în zona respectivă, ceea ce implică şi demolarea anexelor gospodăreşti cumpărate la licitaţie publică.

Potrivit art. 28 alin. 8 din Legea nr. 18/1991 demolarea construcţiilor agro-zootehnice, a atelierelor de întreţinere, instalaţiilor şi anexelor gospodăreşti care fac obiectul alin. 1 din lege, este interzisă, excepţie făcând construcţiile inutilizabile, sau din orice alt motiv neputând fi utilizate, pot fi demolate însă numai cu autorizaţia prefecturii.

Textul de lege enunţat este preluat integral şi prin art. 29(9) din Legea nr. 18/1991 republicată în baza Legii nr. 169/1997. De asemenea, art. 3. din Legea nr. 169/1997 prevede că sunt lovite de nulitate absolută numai actele juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv cu încălcarea prev. Legii fondului funciar, cum cum sunt actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, ceea ce nu este cazul în speţă.

Hotărârea instanţei de apel se întemeiază pe o gravă greşală de fapt atunci când face aplicaţiunea art. 480 C. Civil, fiindcă nu aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte exercitarea atributelor dreptului de proprietate imobiliară, când pe teren s-au ridicat construcţii, cumpărate ulterior de către o terţă persoană prin licitaţie publică în mod legal şi cu bună credinţă.

Tribunalul a considerat că situaţia este aceeaşi cu terenurile aparţinând dintotdeauna proprietarului terenurilor neafectate de fostele CAP-uri, iar construcţiile în litigiu nu au fost edificate de către societatea pârâtă, ci preluate în modalitatea menţionată printr-un act translativ de proprietate perfect valabil.

Aplicarea Legii nr. 112/1995

Secţia civilă a Curţii de apel Cluj
Decizie nr. 2239 din 11/10/2000

Prin teren aferent construcţiei cumpărată de chiriaş în baza Legii nr. 112/1995 se înţelege terenul ocupat de edificiu şi cel strict necesar folosinţei acestuia. Conform art. 26 alin. 3 al legii terenul ce depăşeşte suprafaţa aferentă construcţiilor rămâne în continuare în proprietatea statului.

Prin sentinţa civilă nr. 7574/23 noiembrie 1999, pronunţată de judecătoria Bistriţa în dosar civil nr. 8106/1999 a fost admisă plângerea înaintată de petentul L.I. împotriva intimatei Primăria municipiului Bistriţa şi în consecinţă a obligat pârâta să propună atribuirea terenului de 868 mp petentului şi să înainteze documentaţia de propunere la Prefectura judeţului Bistriţa-Năsăud pentru emiterea ordinului de atribuire în proprietate.

Totodată intimata a fost obligată să plătească petentei suma de 100.000 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe şi la plata sumei de 723.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 826/8 iunie 1999, petentul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din Bistriţa str. V. Branişte nr. 5 cu o suprafaţă utilă de 52,76 mp, având destinaţia de locuinţă şi dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcţie în suprafaţă de 76 mp, conform art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată şi art. 37 din H.G. nr. 20/1996.

Reţinând că între părţi există numai divergenţe în privinţa identificării concrete a terenului aferent construcţiei în sensul delimitării acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, a dispoziţiilor art. 37 din H.G. nr. 20/1996 republicată şi a art. 9 din H.G. nr. 11/1997 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 şi art. 23 alin. 2 şi 36 din Legea nr. 18/1991 acţiunea fiind găsită întemeiată a fost admisă fiind statuat că petentul are dreptul la atribuirea în proprietate a întregii suprafeţe de 945 mp teren aferent imobilului cumpărat din CF nr. 3068 Bistriţa.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin decizia civilă nr. 497/A/11 mai 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă contra sentinţei primei instanţe obligând apelanta la 400.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut în considerentele deciziei că prima instanţă a făcut o corectă determinare a suprafeţei de teren aferentă construcţiei cumpărată de intimat în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs solicitând admiterea lui, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi rejudecând cauza în fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

Este necontestat în cauză că reclamantul a devenit proprietar al spaţiului de locuit din Bistriţa str. V. Branişte nr. 5 cu titlu de cumpărare în condiţiile Legii nr. 112/1995.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 826/8 iunie 1999 dovedeşte că Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Bistriţa a vândut reclamantului cumpărător pentru preţul de 18.626.131 lei ce se va achita în rate lunare ap. nr. 1 format din 1 cameră, bucătărie, cămară, teren, şi suprafeţe de 77 mp teren construit.

Prin acţiunea formulată reclamantul pretinde atribuirea în proprietate cu titlu gratuit în baza prevederilor art. 23, 36, 53 şi 54 din Legea nr. 18/1991 a întregii suprafeţe de teren curte şi grădină în suprafaţă totală de 945 mp din CF nr. 3068, nr. top 7572/9 Bistriţa.

Numai că aceste dispoziţiuni legale nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 23 al Legii nr. 18/1991 referindu-se strict la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate a membrilor cooperatori pentru terenul aferent casei de locuit şi anexe gospodăreşti proprietate a cooperatorilor sau urmaşilor lor dobândită în condiţiile dreptului comun.

Or în cauză reclamantul nu este membru cooperator, el nu avea la data apariţiei Legii nr. 18/1991 drept de proprietate asupra casei de locuit şi nici un drept real de folosinţă a terenului aferent construcţiei astfel că nu-i sunt aplicabile nici prevederile art. 36 al Legii fondului funciar.

În reglementarea situaţiei terenului instanţele nu puteau ignora faptul că reclamantul a devenit proprietar al locuinţei în condiţiile Legii nr. 112/1995. Prin urmare regimul aplicabil dobânditorilor este acela reglementat de această lege şi nicidecum cel al Legii nr. 18/1991.

Conform art. 9 al Legii nr. 112/1995 dreptul chiriaşului se rezumă exclusiv la cumpărarea apartamentului, a spaţiilor de locuit deţinute cu titlu de locaţiune ce nu au fost restituite foştilor proprietari.

În privinţa terenului ce depăşeşte suprafaţa aferentă construcţiei, acesta va rămâne în continuare în proprietatea Statului conform dispoziţiilor art. 26 alin. 3 al legii.

Prin teren aferent construcţiei în înţelesul Legii nr. 112/1995, a art. 33 din H.G. 11/1997 şi a art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a legii se înţelege terenul ocupat de edificate şi nicidecum întregul imobil. Este aşa deoarece în cazul în care legiuitorul ar fi consimţit ca o dată cu locuinţa să se vândă şi terenul atunci expresia folosită ar fi fost "întregul teren", iar norma înscrisă în art. 26 alin. 3 nu şi-ar mai fi găsit locul în cuprinsul legii.

Aşa fiind, curtea constată că instanţele inferioare admiţând cererea de obligare a pârâtului pentru întocmirea documentaţiei de atribuire gratuită în proprietate în favoarea acestuia a terenului aparţinând Statului Român au pronunţat hotărâri lipsite de temei legal, ambele soluţii fiind întemeiate pe aplicarea greşită a legii.

Pentru cele ce preced, fiind întrunit temeiul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă Curtea de Apel Cluj, în baza art. 312 Cod procedură civilă admiţând recursul declarat va casa ambele hotărâri şi rejudecând pricina în fond va respinge în totalitate ca neîntemeiată plângerea înaintată de petentul L.I.

Reconstituirea dreptului de proprietate

Secţia civilă a Curţii de apel Tg Mures
Decizie nr. 372/R din 30/03/2000

Pe baza probelor care au fost administrate tribunalul a statuat corect ca şi instanţa de fond dealtfel, că terenul în litigiu a fost atribuit ca lot în folosinţa pârâtului anterior anului 1990, iar după adoptarea Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit pe seama acestuia dreptul de proprietate eliberându-se şi titlul de proprietate a cărui nulitate se solicită a se constata.

Cu toate că nu au menţionat în mod expres în considerentele hotărârilor pronunţate instanţele au avut în vedere faptul că titlul de proprietate respectiv nu este afectat de nulitate absolută care ar putea să fie invocată de oricine şi constată pe cale judecătorească. Faptul că, art. 24 alin. 1 Legea nr. 18/1991, prevede că terenurile atribuite ca lot în folosinţa unor cooperatori în grădinile în intravilan ale foştilor proprietari revin de drept în proprietatea deţinătorilor iniţiali sau moştenitorilor acestora, nu este de natură a atrage nulitatea absolută a titlului de proprietate prin care terenul în litigiu a fost atribuit pârâtului ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate

Este adevărat că, la dosar, s-a depus un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată potrivit căruia antecesorul reclamanţilor a cumpărat de la proprietarul tabular T.D. 920 stânjeni pătraţi teren, însă acel act nu a fost validat pentru a fi apt de înscrierea dreptului în CF astfel ca proprietar de drept al terenului respectiv în sensul dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, se considera a fi T.D., decedat fără moştenitori.

Aceasta şi pentru faptul că este cunoscută regula că imobilele se înstrăinează în mod valabil prin act încheiat în forma autentică. Aşa fiind, comisiile pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, au procedat corect reconstituind dreptul de proprietate pe seama pârâtului cu privire la terenul înscris în titlul eliberat în acest sens la 9 aprilie 1998 cu nr. 30.844.

În acest sens, tribunalul a apreciat corect probele care au fost administrate în cauză, reţinând tot astfel starea de fapt rezultată din acestea.

Reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de teren la care erau îndreptăţiţi neputându-se prevala în mod legal de dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.

Pentru considerentele arătate constatând că în privinţa deciziei recurate nu este dat nici unul din motivele de casare invocate şi nici din acelea la care se referă art. 304 Cod proc. civilă, recursul declarat se priveşte a fi nefondat şi se respinge ca atare.

Aplicarea Legii nr. 18/1991

Secţia civilă a Curţii de apel Tg Mures
Decizie nr. 514/R din 28/04/2000

Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991, terenurile din intravilan atribuite de fostele C.A.P. membrilor cooperatori pentru construcţia de case şi anexe gospodăreşti, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă anterior cooperativizării au aparţinut altor proprietari.

Limita acestor terenuri se determină potrivit art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 18/1991, urmând ca titlul de proprietate ce se eliberează să aibe caracter constatator şi recognitiv. În speţă, pârâţilor li s-a atribuit teren pentru construirea unei case de locuit, imobilul care anterior cooperativizării a aparţinut antecesorului reclamantelor, care a deţinut în proprietate 8.650 mp, suprafaţa din care pârâţilor li s-a constituit dreptul de proprietate pentru câte 800 mp, fiecare.

Verificând titlul de proprietate emis în favoarea reclamantelor, se constată că acestora li s-a constituit dreptul de proprietate în intravilan, doar pentru suprafaţa de 700 mp. Reclamantele nu au formulat plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, în baza căreia s-a emis titlul de proprietate, astfel că în temeiul Legii nr. 167/1997, nu mai pot solicita modificarea parţială a titlului, pentru diferenţa de teren atribuită altor persoane.

Se conchide astfel, că, titlurile de proprietate eliberate în favoarea pârâtelor respectă disp. art. 22 şi 23 din Legea nr. 18/1991, astfel că instanţa de apel în mod corect a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor, reformând integral soluţia instanţei de fond.

În ceea ce priveşte revendicarea suprafeţei de teren ocupată de pârâţi, s-a constatat că aceştia ocupă faţă de suprafeţele înscrise în titlurile de proprietate, mai mult cu 64 mp şi respectiv 116 mp şi prin sentinţa civilă nr. 4590/1998 a Judecătoriei Tg. Mureş, pârâţii au fost obligaţi să predea reclamantelor în deplină proprietate şi posesie aceste suprafeţe.

Sub acest aspect, în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind astfel incidente disp. art. 163 din Codul de procedură civilă. În concluzie, nefiind contestată calitatea de foşti membrii C.A.P. a intimaţilor şi împrejurarea că la data apariţiei Decr. Lege nr. 42/1990 se aflau în posesia terenurilor din litigiu, dreptul de proprietate al acestora este incontestabil, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

Aşa fiind, recursul declarat de către reclamantă este nefondat şi în consecinţă urmează a fi respins ca atare, menţinându-se ca legală şi temeinică decizia civilă atacată.

Aplicarea Legii nr. 18/1991

Secţia civilă a Curţii de apel Tg Mures
Decizie nr. 414/R din 28/04/2000

Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991, terenurile din intravilan atribuite de fostele C.A.P. membrilor cooperatori pentru construcţia de case şi anexe gospodăreşti, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă anterior cooperativizării au aparţinut altor proprietari.

Limita acestor terenuri se determină potrivit art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 18/1991, urmând ca titlul de proprietate ce se eliberează să aibe caracter constatator şi recognitiv. În speţă, pârâţilor li s-a atribuit teren pentru construirea unei case de locuit, imobilul care anterior cooperativizării a aparţinut antecesorului reclamantelor, care a deţinut în proprietate 8.650 mp, suprafaţă din care pârâţilor li s-a constituit dreptul de proprietate pentru câte 800 mp, fiecare.

Verificând titlul de proprietate emis în favoarea reclamantelor, se constată că acestora li s-a constituit dreptul de proprietate în intravilan, doar pentru suprafaţa de 700 mp. Reclamantele nu au formulat plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, în baza căreia s-a emis titlul de proprietate, astfel că în temeiul Legii nr. 167/1997, nu mai pot solicita modificarea parţială a titlului, pentru diferenţa de teren atribuită altor persoane.

Se conchide astfel, că, titlurile de proprietate eliberate în favoarea pârâtelor respectă disp. art. 22 şi 23 din Legea nr. 18/1991, astfel că instanţa de apel în mod corect a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor, reformând integral soluţia instanţei de fond.

În ceea ce priveşte revendicarea suprafeţei de teren ocupată de pârâţi, s-a constatat că aceştia ocupă faţă de suprafeţele înscrise în titlurile de proprietate, mai mult cu 64 mp şi respectiv 116 mp şi prin sentinţa civilă nr. 4590/1998 a Judecătoriei Tg. Mureş, pârâţii au fost obligaţi să predea reclamantelor în deplină proprietate şi posesie aceste suprafeţe.

Sub acest aspect, în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind astfel incidente disp. art. 163 din Codul de procedură civilă. În concluzie, nefiind contestată calitatea de foşti membrii C.A.P. a intimaţilor şi împrejurarea că la data apariţiei Decretul-Lege nr. 42/1990 se aflau în posesia terenurilor din litigiu, dreptul de proprietate al acestora este incontestabil, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

Aşa fiind, recursul declarat de către reclamantă este nefondat şi în consecinţă urmează a fi respins ca atare, menţinându-se ca legală şi temeinică decizia civilă atacată.

Aplicarea Legii nr. 18/1991

Secţia civilă a Curţii de apel Tg Mures
Decizie nr. 511/R din 27/04/2000

Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991, terenurile din intravilan atribuite de fostele CAP membrilor cooperatori pentru construcţia de case şi anexe gospodăreşti, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă anterior cooperativizării au aparţinut altor proprietari.

Limita acestor terenuri se determină potrivit art. 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 18/1991, urmând ca titlul de proprietate ce se eliberează să aibe caracter constatator şi recognitiv. În speţă, pârâţilor li s-a atribuit teren pentru construirea unei case de locuit, imobil care anterior cooperativizării a aparţinut antecesorului reclamantelor, care a deţinut în proprietate 8.650 mp, suprafaţă din care pârâţilor li s-a constituit dreptul de proprietate pentru câte 8000 mp, fiecare.

Verificând titlul de proprietate emis în favoarea reclamantelor, se constată ca acestora li s-a constituit dreptul de proprietate în intravilan, doar pentru suprafaţa de 700 mp. Reclamantele nu au formulat plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar, în baza căreia s-a emis titlu de proprietate, astfel că în temeiul legii nr. 169/1997, nu mai pot solicita modificarea parţială a titlului, pentru diferenţa de teren atribuită altor persoane.

Se conchide astfel, ca, titlurile de proprietate eliberate în favoarea pârâtelor respectă disp. art. 22 şi 23 din Legea nr. 18/1991, astfel că instanţa de apel în mod corect a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor, reformând integral soluţia instanţei de fond.

În ceea ce priveşte revendicarea suprafeţei de teren ocupată de pârât, s-a constatat că aceştia ocupă faţă de suprafeţele înscrise în titlurile de proprietate, mai mult cu 64 mp şi respectiv 116 mp şi prin sentinţa civilă nr. 4590/1998 a Judecătoriei Tg. Mureş, pârâţii au fost obligaţi să predea reclamantelor în deplină proprietate şi posesie aceste suprafeţe.

Sub acest aspect, în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind astfel incidente disp. art. 163 din Codul de procedură civilă. În concluzie, nefiind contestată calitatea de foşti membrii CAP a intimaţilor şi împrejurarea că la data apariţiei Decr. Lege nr. 42/1990 se aflau în posesia terenurilor din litigiu, dreptul de proprietate al acestora este incontestabil, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

Aşa fiind, recursul declarat de către reclamanta este nefondat şi în consecinţă urmează a fi respins ca atare, menţinându-se ca legală şi temeinică decizia civilă atacată.

Aplicarea art. 13 din Legea nr. 18/1991

Secţia de Contencios administrativ a Curţii de apel Galati
Decizie nr. 153 din 31/12/1997

A fost casată sentinţa civilă nr. 129/1996 pronunţată de Tribunalul Vrancea, cu consecinţa obligării Comisiei comunale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul comunal Moviliţa, judeţul Vrancea, să emită actul administrativ de punere în posesie a reclamantei referitor la suprafaţa de 1,92 ha teren situat în punctul Cusuturi.

Nu s-a observat că recurentul a făcut dovada reconstituirii dreptului său de proprietate şi că terenul în discuţie, anterior colectivizării, a aparţinut părinţilor săi şi fiind situat într-o zonă colinară.

În conformitate cu disp. art. 13 din Legea nr. 18/1991 s-a apreciat acţiunea formulată de către reclamant drept fondată, respectiv avea dreptul recunoscut prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi punerea sa în posesie trebuia să se facă în raport cu dispoziţiile legii pe vechiul amplasament, cu atât mai mult cu cât nu existau situaţii care să împiedice punerea în posesie.

Omisiunea judecării unui apel

Secţia civilă a Curţii de apel Cluj
Decizie nr. 2122 din 27/02/2000

Instanţa învestită cu soluţionarea a două apeluri, este obligată să le judece pe amândouă şi nu doar pe unul dintre ele.

Omisiunea judecării unui apel, impune casarea deciziei cu trimitere la acelaşi tribunal, pentru soluţionarea ambelor apeluri.

Prin sentinţa civilă nr. 4672 din 5 noiembrie 1999 a Judecătoriei Zalău, s-a admis acţiunea civilă precizată, intentată de reclamanţii C.S. şi C.M., împotriva pârâţilor I.V., B.I. F.M., F.I., I.I., I.M., M.R., F.A., Comisia judeţeană Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, şi în consecinţă, a fost obligată Comisia judeţeană Sălaj să modifice parţial titlul de proprietate nr. 51630/46356 din 6 iunie 1994, eliberat pe numele defunctului F.D. şi a pârâţilor în calitate de moştenitori, în sensul diminuării suprafeţei de 2295 mp teren înscris în titlu la poziţia 1 extravilan, arabil, situat în parcela "Dealul Ciontului", învecinat cu Drum, C.I., Pârâul Cetate, B.I., identificat în CF nr. 965 Meseşenii de Sus, nr. top 846/b, cu 572 mp.

A fost obligată intimata să modifice parţial titlul de proprietate nr. 91/9001 din 3 februarie 1997 eliberat pe numele reclamantului C.I.S., în sensul înscrierii în acest titlu a suprafeţei de 572 mp situat în parcela "Dealul Ciontului", învecinat cu C.I., Drum, B.I., Pârâul Cetatelor, identificat în CF nr. 965 Meseşenii de Sus, nr. top 846/b, conform raportului de expertiză efectuat de expertul T.I., care face parte integrantă din hotărâre.

Împotriva sentinţei, au declarat apel reclamanţii C.I.S. şi C.M., precum şi pârâta I.V.

Prin decizia civilă nr. 320 din 18 aprilie 2000 a Tribunalului Sălaj, s-a admis apelul declarat de pârâtă în contra sentinţei, care a fost schimbată în tot şi rejudecând cauza în fond, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor, pentru anularea titlului de proprietate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, pentru a se judeca şi apelul declarat de către ei.

În motivare, reclamanţii au arătat că deşi au formulat apel împotriva sentinţei, tribunalul a omis să se pronunţe cu privire la apelul lor.

Recursul este fondat.

Împotriva sentinţei, au declarat apel atât reclamanţii C.S. şi C.M., cât şi pârâta I.M.

Deşi reclamanţii şi-au timbrat apelul, l-au motivat şi l-au susţinut pe tot parcursul procesului, inclusiv la data judecării lui, tribunalul a judecat numai apelul pârâtei, iar cu privire la apelul reclamanţilor nu s-a pronunţat nici în minută şi nici în dispozitivul deciziei.

Nici în considerentele deciziei, nu se face vreo referire la apelul reclamanţilor.

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor cu care este investită.

Nepronunţarea cu privire la apelul reclamanţilor, constituie motiv de casare de ordine publică, potrivit art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Având în vedere că tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la apelul declarat de reclamanţi, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa decizia şi se va trimite cauza la acelaşi tribunal, pentru judecarea ambelor apeluri.

Nulitatea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia

Secţia penală a Curţii de apel Oradea
Decizie nr. 404 din 16/05/2000

În conformitate cu prevederile art. 383 alin. 1 Cod procedură penală, decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă, în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la admiterea sau respingerea apelului.

Prin sentinţa penală nr. 695/1999 a Judecătoriei Oradea a fost condamnată, printre alţii, şi inculpata S.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal şi art. 291 Cod penal, la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală, inculpata a fost achitată de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin. 2 Cod penal.

S-a reţinut că la data de 14.04.1996 inculpata S.G., fiica defunctului S.I., a depus o cerere la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, în care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren, cu privire la care nu avea nici un drept şi i se reconstituise dreptul de proprietate părţii vătămate S.E. Ajutată de coinculpatul Z.S., inginer la OCOT, inculpata a intrat în posesia procesului verbal de punere în posesie.

Apelul declarat de inculpată a fost respins ca nefondat.

Declarând recurs, inculpata a susţinut printre altele, că decizia a fost dată cu încălcarea legii, deoarece nu au fost examinate motivele de apel pe care le-a formulat.

Recursul este fondat.

Chiar în caz de respingere a apelului, era necesar ca instanţa de control judiciar să-şi motiveze decizia, motivare care pentru a fi suficientă trebuie să satisfacă anumite cerinţe.

În situaţia în care instanţa de apel şi-a însuşit motivele primei instanţe, aceasta trebuie să rezulte, cel puţin implicit, din termenii folosiţi, nefiind suficient ca instanţa de apel să arate doar în dispozitivul hotărârii că respinge apelul.

Obligaţia impusă de lege instanţelor de a-şi motiva hotărârile lor, permite instanţelor de control judiciar să le verifice, ori lipsa motivelor pune instanţa de recurs în imposibilitatea de a-şi realiza misiunea de control judiciar.

Nemotivarea ca o omisiune esenţială apare astfel ca viciu de procedură (formal), întrucât se materializează în însăşi decizia atacată, apărând ca rezultat al unei redactări greşite din partea judecătorului.

Ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 378 alin. 3 Cod procedură penală şi art. 3859 pct. 9 Cod procedură penală, s-a admis recursul, iar cauza a fost trimisă instanţei de apel spre rejudecare.

Posibilitatea înrăutăţirii situatiei în propria cale de atac cu acordul expres al părţii

Secţia civilă a Curţii de apel Tg Mures
Decizie nr. 663/R din 22/06/2001

Astfel, din lucrările dosarului inclusiv din raportul de expertiză întocmit de expertul G.B.G. rezultă fără posibilitate de dubiu că imobilul (grajdul nr. 1 şi terenul aferent din localitatea M., postata K.K.) nu este evidenţiat în cartea funciară, fiind practic exclusă orice posibilitate de sistare a stării de indiviziune în lipsa datelor de carte funciară, mai ales atunci când terenul aferent construcţiilor are o situaţie incertă, neştiindu-se când se va elibera titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 modificată şi republicată şi mai ales pentru ce suprafaţă şi pe numele cărora dintre părţi.

Este adevărat că în prima instanţă acţiunea a fost admisă, dar nu în sensul solicitat de reclamanţi, soluţia fiind confirmată de instanţa de apel prin respingerea apelului, situaţie în care admiţând recursul şi respingând acţiunea s-ar ajunge la înrăutăţirea în propria cale de atac a situaţiei reclamanţilor.

Odată cu modificările aduse art. 296 Cod pr. civilă există această posibilitate, specificându-se în textul sus-citat că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, afară de cazul în care sunt aplicabile disp. art. 2931 sau 2931 şi ele modificate prin aceeaşi ordonanţă. În conformitate cu art. 315 Cod pr. civilă, în actuala redactare se arată că la judecarea recursului precum şi la judecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Din coroborarea acestor dispoziţii rezultă că este posibilă înrăutăţirea în propria cale de atac cu acordul expres al părţii, aşa cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă. Astfel, curtea va admite recursul, va casa decizia pentru nelegalitate (art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă), şi rejudecând apelul reclamanţilor, îl va admite, cu consecinţa respingerii ca nefondate a acţiunii acestora pentru ieşirea din indiviziune.

Neagravarea situaţiei în propria cale de atac

Secţia civilă a Curţii de apel Bacau
Decizie nr. 552 din 27/03/1998

Tribunalul Bacău, soluţionând apelul declară de pârâtul B.V. l-a admis şi a casat sentinţa primei instanţe cu trimitere pentru rejudecare.

Prin decizia de casare nr. 1989 din 17 noiembrie 1997, tribunalul a reţinut că în mod nelegal s-au respins cererile reconvenţionale formulate de numiţii B.C. şi C.T. cu motivarea că şi aceştia au calitate de moştenitori, fiind repuşi în aceste drepturi conform Legii nr. 18/1991, deşi anterior renunţase la moştenire. Curtea de Apel Bacău, examinând recursul declarat de pârât, a reţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.

În speţă, a rezultat că cele două părţi care au formulat cerere reconvenţională nu au promovat apel, conform art. 282 Cod procedură civilă potrivit căruia parte nemulţumită de hotărâre poate declara apel.

Drept urmare, greşit instanţa de apel a analizat motivele ce priveau respingerea cererilor reconvenţionale (care nu puteau fi luate în considerare din oficiu) deşi a fost investită doar cu apelul pârâtului care nu a fost analizat sub nici un aspect.

Procedând în acest mod, s-a agravat situaţia apelantului în propria cale de atac, ceea ce a determinat instanţa de recurs să caseze decizia cu trimitere pentru rejudecare a apelului în limita sesizării instanţei doar cu cererea pârâtului, conform art. 312 Cod procedură civilă.